Fructele perfecte sunt asemeni fotografiilor perfecte: fără gust

Au fost decenii întregi în care oamenii au alergat după perfecțiune: familii perfecte cu iubiri, trupuri, vacanțe, case și îndeletniciri perfecte ne zâmbeau cu dinții lor perfecți din filme, reclame sau reviste ce întrețineau, cum altfel, caruselul perfecțiunii. Și deși social media a apăsat pe niște butoane ce au accelerat această horă în care prea mulți doresc încă se se prindă, anii din urmă au mai și domolit din goană și sunt din ce în ce mai multe voci ce încep să susțină și altfel de lucruri. Și de zâmbete.

În curtea noastră deloc perfectă am plantat niște pomi fructiferi, ceva mentă, mure și zmeură, avem și o mică seră cu roșii cam prea înghesuite, morcovi de categoria pană și busuioc îndărătnic. Nu adăugăm nimic artificial, doar dragoste, apă și ceva îngrășământ natural. Iar roadele nu-s nicidecum perfecte, ba chiar uneori pomișorii sunt năpădiți de musculițe lipicioase, iar cireșul s-a supărat așa de tare pe ele încât anul acesta a făcut doar două cireșe. Așa că și naturalul acesta are prețul lui, nu merge așa… doar de la sine 😉 Și nici nu naște perfecțiune, ba chiar dimpotrivă… dacă e natural, e perfect de imperfect.

Noi ne vom documenta mai mult, o să fim mai atenți la îngrășămintele naturale potrivite fiecărei plante, la apă, lumină și altele pe care le putem face fără a le face rău lor și nouă. Dar formele lor neregulate, cojile uneori pătate, culorile nedemne de cataloage strălucitoare cu fructe sunt tare apetisante, de fapt. Și de gustoase.

Ce doresc să zic, de fapt, este că particularitățile nasc iubiri nebune și că a-ți dori ca pomul, câinele, copilul, iubirea și ograda să intre în niște șabloane nu va reuși nicidecum să le facă perfecte, ci doar asemeni altora. Și atunci, cum îl recunoști pe al tău?

Câteva fotografii din curtea noastră: