Ieși și aleargă!

Capitolul 1 – Totul începe cu ceva

Am văzut mulți și multe în această perioadă de izolare. Străzi goale, trotuare pline de frunze, locuri de joacă unde doar vântul se dădea în leagăne, iar eu parcă patrulam, împreună cu câinii, într-un episod din Zona Crepusculară, unul dintre serialele preferate ale Lianei.

Curierii și magazinele online și-au menținut activitatea, așa că era amuzant să vezi în fiecare zi, pe lângă pubele, ce a găsit fiecare de cuviință să cumpere pentru a-și acoperi diversele lipsuri ivite din această situație. Într-adevăr, am remarcat multe cutii (și spun asta cu bucurie) cu echipamente sportive: biciclete eliptice sau staționare, ambalaje de steppere sau de gantere și, înainte să par un dubios care analizează ce aruncă alții la gunoi, doresc să îi felicit pe toți cei care au simțit nevoia să revină la sport, fie el chiar și în casă, în fața ecranelor.

Când lucrurile s-au mai calmat și au fost permise activitățile sportive individuale, am observat că numărul celor care au ieșit să se miște a fost enorm comparativ cu ce se întâmpla înainte de pandemie. Părinți și copii cu role, bicicliști, alergători, oameni pe tot felul de trotinete sau pietoni ce se plimbau la pas grăbit – cu greu găseam seara un loc pe unde să ne plimbăm împreuna cu câinii. Dar cel mai mult m-a bucurat să văd multă lume care alerga. Slabi, plinuți, tineri, mai în vârstă – foarte mulți oameni care încercau, în ritmul lor, să pună încă zece metri în fața celor deja parcurși.

Capitolul 2 – Reîntoarcerea la simplitate

Cartierul nostru are probabil undeva pe la 2 mii de suflete. Din această comunitate, doar 5 persoane adulte alergau în mod regulat, până la pandemie (da, știu, sunt spionul dubios). Pentru că cei mai mulți oameni mari din cartier sunt părinți, singura lor activitate era aceea de a sta și a discuta cu alți părinți, în timp ce copiii lor se jucau alături. Atât, sport zero, cel puțin prin cartier.

Nu știu dacă acum au simțit nevoia de a fugi din casă pentru a lăsa, chiar și pentru scurt timp, totul în urmă (zgomote, gălăgie, copii, paranoia, știri, propagandă, incertitudini legate de locul de muncă și câte altele) sau pur și simplu ceva din inconștientul lor le-a pus tenișii în picioare și le-a dat startul, dar foarte mulți au grăbit pasul, ajungând astfel să alerge destul de des în această perioadă.

Nu pot vorbi despre alergat fără să mă gândesc la Forrest Gump, iar aici vreau să amintesc 2 vorbe ale sale, în care probabil mulți se pot regăsi: “Mama întotdeauna mi-a spus că trebuie să pun trecutul în urmă pentru a putea înainta” și “Am simtit că vreau să alerg”.

Cred ca multe persoane care aleargă pot spune că alergând au senzația că își pot face curat în gânduri și că astfel pot înainta spre ceea ce este important în acel moment în viața lor.

Pe lângă beneficiile pentru sănătatea fizică, alergatul ne face bine și altfel: ne pune în situația în care trebuie să ne depășim oboseala, durerea și acel instinct de autoconservare care ne tot șoptește: “este greu, oprește-te, hai acasă, gata, ajunge, ție nu-ți place să faci asta, îți place ciocolata, îți place berea, hai…”. În momentul în care ne dăm seama că acea voce este doar un “fake news”, realizăm că ajutorul pentru diversele noastre probleme, fie ele emoționale sau de altă natură, vine tot dinăuntrul nostru. Și că tot eram în zona citatelor legate de alergat, mai las aici unul: “Alergatul este mai ieftin decât sesiunile de terapie”. Nici nu mai știu cine a spus asta 🙂

Din primul moment în care rudele noastre primate au coborât din copac, au fost nevoite să alerge pentru a se proteja de prădători, dar și pentru a fi cele care ajung primele la cele mai bune resurse. Alergatul este cel mai natural exercițiu pe care îl putem face, nu se adaugă extracosturi, ba chiar dacă avem cadrul potrivit putem alerga goi și desculți, dacă asta ne face să ne simțim liberi și în comuniune cu strămoșii noștri. Te rog, totuși, verifică legile în vigoare din zona în care locuiești, înainte de a face asta.

Capitolul 3 – Tatăl este primul erou al fiului și prima dragoste a fiicei.

Relația mea cu alergatul este una apropiată pentru că tatăl meu a fost atlet de performanță în tinerețe, specialitățile sale fiind cursele cu obstacole de 3000 de metri, crosul și maratonul. Iar mama a făcut canotaj de performanță. Eu și sora mea am apărut pe lume deoarece ei s-au cunoscut la același club la care erau membri, Dinamo București, deși tata a trebuit să renunțe apoi prematur la sport din cauza unei intervenții de urgență, renunțând astfel la a ajunge la Olimpiada de la Moscova, fiind deja în lotul extins al României. Îmi amintesc cu drag de vitrina cu medalii și de diverse diplome din sufragerie, din vremea copilăriei.

Când mergeam la pădure, la sfârșit de săptămână, îl rugam pe tata să ne facă obstacole din crengi pentru ca eu și sora mea să sărim în goană peste ele – ne și arătase o tehnică de a ține piciorul din spate cât mai paralel cu solul, numind operațiunea “cu remorca”.

Pentru că ambii mei părinți știau ce înseamnă sport de performanță și efortul care trebuie depus pentru a-l practica, au încercat să ne protejeze și să ne îndrepte spre alte activități – “ne-am chinuit noi destul cu sportul…”, auzeam mereu.

Cu toate acestea, trebuie să recunosc că, într-o formă sau în alta, alergatul a fost prezent în viața mea. Cel puțin în liceu alergam toată ziua pe terenul de baschet, alături de colegii mei de echipă. Apoi, datorită pasiunii mele pentru munte, am găsit în alergat un mod de a mă menține în formă pentru traseele lungi pe care le parcugeam. După o vreme am descoperit maratoanele montane și frumusețea de a alerga pe munți, în păduri și pe văi alături de alți necunoscuți, când fiecare alerga pentru ceva străin celorlalți. Și am alergat.

Am observat că, în ultimii ani, s-a creat un minitrend și corporatiștii se înghesuie în a participa la maratoane urbane și montane. Nu e un lucru rău, dimpotrivă, terapia prin sport nu e deloc ceva de neglijat, asta ca să nu mai vorbim despre punctele pe care le aduce trupului. Iar alergatul ne ajută, înainte de toate, să ne împrietenim cu noi și cu corpul nostru, iar atunci când pare că următorul pas este imposibil, să căutăm împreună resurse și variante pentru a continua.

Capitolul 4 – Vitrina din suflet

Sunt conștient că și eu sunt de multe ori victima marketing-ului și am senzația că fără x sau y instrument nu pot realiza ce îmi propun. Dar uitându-mă la pozele de mai sus îmi dau seama că performanța se poate face și cu teniși care nu au nu știu ce talpă cu spumă specială, în tricouri simple de bumbac și cu pantaloni de trening fără embleme celebre. Aceasta este adevărata frumusețe a alergatului: ieși pe ușă și alergi.

Vreau să te sfătuiesc să începi să alergi. Fă-o pentru tine, fă-o pentru un prieten, fă-o pentru mai mulți ani în plus la viață, pentru a avea puterea de a alerga după autobuz, după câinele sau după copilul tău, fă-o pentru un tricou sau o medalie de participare la un semimaraton, fă-o ca să nu te simți singur, dar fă-o. Te asigur că orice motiv ai avea, în tot acest proces îl vei cunoaște cel mai bun prieten al tău: pe tine. Iar a alege să ai un trai sustenabil înseamnă și să te descurci cu ce ai, tu cu tine, indiferent de situație.

La final, las câteva cadre “motivaționale” trase pe ici colo, pe unde am alergat. Sper să ne vedem pe drum. Alergând.