Despre urme ce lasă urme. Uneori, în locuri total nepotrivite.

Mergem destul de des cu câinii prin pădurile din apropierea Bucureștiului – un prilej de a pleca toți rapid într-o vacanță de câteva ore. Dincolo de bucuria jivinelor, de umbra blândă a copacilor, de liniștea ce se coboară asupra oamenilor ca un plasture răcoros și de inima ce face extracardio la vederea unei căprioare, am remarcat urâțenia oamenilor. Mai bine zis, a urmelor lăsate de ei. Și ne-am propus să adunăm în câteva articole rămășițele lăsate de om în natură – poate te fac să te gândești un pic la ce lași în urmă. Fie că este vorba despre resturi, idei, oameni sau cuvinte.

Azi este despre pădurea Cornetu, vor mai urma și alte păduri și idei. Deși este o pădure destul de curată și mai puțin umblată, în marginile ei se adună gunoaie de la cei ce vin aici la final de săptămână la un grătar sau un picnic. Și autoritățile ar putea sări în ajutorul cetățeanului grăbit prin amplasarea unor coșuri imense la marginea pădurii ce ar putea fi golite săptămânal sau lunar, dar (auto)disciplinarea fiecăruia dintre noi rămâne de bază. O pungă sau un sac rămase de la picnic pot aduna rapid resturile, ba chiar ai putea organiza mici acțiuni în padure și strânge, împreună cu prietenii, din gunoaiele pe care le găsești.

Noi am făcut și câteva materiale ce sperăm să spună mai multe decât cuvintele, parcă prea stângace pentru măreția subiectului. Începem cu un video:

Iată și câteva fotografii realizate acum câteva zile, ultima dată când am fost la pădure.

Și o planșă din seria #AranjateDeLiana. Toate elementele sunt adunate de pe jos, din pădurea Cornetu, nu am dorit să rănim pădurea.

Sperăm că micile povești șoptite azi să te facă să iubești un pic mai tare pădurea. Că din iubire vin toate: joaca, grija, căzutul pe gânduri, deciziile, schimbările, lucrurile date mai departe.